Barbu Paris Mumuleanu

Barbu Paris Mumuleanu - poet, nãscut la 1794, Slatina, mort în 1836 la Bucuresti.

Barbu Paris Mumuleanu (n. 1794, Slatina - d. 21 mai 1836, Bucureşti) a fost un poet român. A fost autodidact. Primele sale versuri, compuse în manieră anacreontică, promovau o filozofie hedonistă, citând dragostea şi plăcerile vieţii. A scris versuri în spiritul vechi al vremii, asemănptor ca stil cu cel al lui Costache Conachi şi Ienăchiţă Văcărescu. A scris poezii erotice, senzuale dar monotone. Are tendinţe filozofice şi sociale dar nu reuşeşte să clarifice niciuna din cele două. Ulterior a evoluat spre iluminism. După modelul lui La Bruyère, a combătut viciile sociale într-o suită de portrete care satirizează pe parveniţi, pe linguşitori, zgârciţi, înfumuraţi, flecari, pedanţi etc. (Caracteruri, 1825). Postum i s-a tipărit de către Ion Heliade-Rădulescu un volum (Poezii, 1837), de orientare clasică şi preromantică. A colaborat la „Curierul românesc”.

A fost susţinut şi apreciat de Ion Heliade Rădulescu şi a avut succes faţă de contemporani. Mihai Eminescu i-a atribuit epitetul de „Glas de durere”, în „Epigonii”.

Istoricul german Hagen Schulze, în lucrarea „Stat şi naţiune în istoria european㔠apreciază rolul de normator al limbii române pe care Mumuleanu l-a jucat în procesul de cristalizare a naţiunii române. În opinia lui Schulze, Mumuleanu a ridicat româna de la stadiul de dialect al ţăranilor la rangul de limbă literară, asemănător rolului jucat de Ivar Aasen pentru limba norvegiană, sau Adamantios Korais pentru limba greacă.

Opera

* Rost de poezii, adecă stihuri (Bucureşti, 1820)
* Caracteruri (Bucureşti, 1825)
* Poezii (Bucureşti, 1837, ediţia I. Heliade Rădulescu)
* Scrieri, oferite de Rodica Rotaru în 1972