Academician Octavian Popescu
Biolog român, specialist în biologie moleculară, membru al Academiei Române (corespondent din 2000 și titular din 2010). În prezent, profesor emerit (Facultatea de Biologie și Geologie, Universitatea „Babeș-Bolyai”), cercetător colaborator (Centrul de Biologie moleculară, Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe și Centrul de Biologie sintetică, Institutul „Emil G. Racoviță”, Universitatea „Babeș-Bolyai”) și cercetător științific gradul I la Institutul de Biologie București al Academiei Române.
S-a născut la 23 septembrie 1951 în satul Pietrișu, comuna Curtișoara, județul Olt. După școala primară (în satul natal) și școala generală (în satul Dobrotinet), a urmat Liceul teoretic „Radu Greceanu” (în prezent, Colegiul Național „Radu Greceanu”) din Slatina. În perioada 1970-1972 a fost student al Facultății de Medicină generală, Institutul de Medicină și Farmacie (IMF) Cluj-Napoca (în prezent, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”). A absolvit anii I și al II-lea, apoi a fost selecționat (prin concurs) și trimis la studii în R.S.F. Iugoslavia cu o bursă a statului român. Între 1972 și 1976 a urmat cursurile Secției de Biologie moleculară și Fiziologie, Facultatea de Științe, Universitatea din Belgrad. După absolvire, timp de 9 luni, a primit o bursă a Academiei de Științe și Arte a Serbiei pentru specializare în Biochimie, în cadrul aceleiași universități.
La revenirea în țară (1977) a fost repartizat în „producție”la Laboratorul Județean de Genetică umană, Direcția Sanitară a Județului Cluj. În 1981, prin concurs, a ocupat postul de asistent universitar, iar în 1990 postul de șef de lucrări la Disciplina de Biologie celulară, Facultatea de Medicină generală, IMF Cluj-Napoca. La 9 iulie 1985, a avut loc susținerea publică a tezei de doctorat (conducător științific prof. univ. dr. Vlad ARTENIE), la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În perioada 1990-1997 și-a desfășurat activitatea în cadrul Institutului de Cercetări Biologice Cluj-Napoca (cercetător științific principal gradul III și gradul II). În 1997, prin concurs, a devenit profesor universitar la Facultatea de Biologie si Geologie, Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, unde a fost șef de catedră (2000-2004) și decan (2004-2007 și 2016-2020). A fost titularul următoarelor cursuri: Genomică structurală și funcțională (nivel Doctorat),Genetică și Biotehnologie moleculară,Tehnologia ADN-ului recombinat I și II, Bionanotehnologie, (nivel Masterat),Genetică I și II (nivel Licență). În anul 2009 a ocupat prin concurs postul de director științific (2009-2012) și director (2012-2016) al Institutului de Biologie București al Academiei Române.
În 1999 a fost confirmat conducător de doctorat în domeniul fundamental Științe ale Naturii, domeniul Biologie (în prezent, este conducător de doctorat la Școala de Studii Avansate a Academiei Române). Sub coordonarea sa au fost finalizate și susținute 37 de teze de doctorat.
În perioada 1977-1990, a lucrat în echipa prof. univ. dr. Gheorghe BENGA. Activitatea științifică, în colaborare cu cercetători din Marea Britanie (King's College, Universitatea din Londra) și SUA (Universitatea Illinois, Urbana-Champaign), s-a axat pe studiul biomembranelor, în principal pe difuziunea apei prin membrana globulelor roșii de la om, în condiții normale și patologice (epilepsie și distrofii musculare). În acest context, trebuie menționate pasajele din Wikipedia referitoare la descoperirea proteinei-canal pentru apă (aquaporina), la descoperirea căreia a contribuit și dânsul:
„În 1986, împreună cu Octavian Popescu și Victor I. Pop, Gheorghe Benga demonstrează existența unei proteine-canal pentru apă în membrana celulară a globulelor roșii. Descoperirea a fost publicată în anul 1986 în reviste internaționale de specialitate (Biochemistry USA și European Journal of Cell Biology).[...] În anul 1988 profesorul american Peter Agre descoperă aceeași proteină.[...] În anul 2003 Premiul Nobel pentru Chimie li se acordă americanilor Peter Agre și Roderick MacKinnon, pentru descoperirile din domeniul canalelor membranelor celulare, astfel: jumătate din premiu lui Peter Agre (creditat de juriul Nobel pentru descoperirea canalelor pentru apă), și jumătate din premiu lui Roderick MacKinnon (creditat de juriul Nobel pentru studiile asupra structurii și mecanismelor canalelor ionice).”(https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Benga).
Între 1984 și 2005 a participat la manifestări științifice internaționale (patru congrese, două școli de vară internaționale și patru cursuri FEBS - lector invitat). După 1989 a efectuat succesiv stagii de cercetare la: Institutul Pasteur din Paris (1990-1992), Departamentul de Cercetare al Facultății de Medicină din Basel (cercetător științific) și Universitatea din Basel (visitingprofessor) (1993-1996) și INSERM (U42) din Villeneuve d'Ascq (Lille) (1998).
Împreună cu prof. Gradimir Misević a contribuit la elucidarea unor mecanisme moleculare ale recunoașterii, adeziunii și migrării celulare în timpul dezvoltării embrionare la spongieri și arici de mare, pe de o parte, și în procesul de metastază tumorală la șoarece și în imunitatea celulară la șoarece și la om, pe de altă parte. Un accent deosebit s-a pus pe elucidarea acestor interacțiuni celulare. Cei doi au demonstrat în premieră că microscopia de forță atomică (atomic forcemicroscopy) poate fi utilizată cu succes, atât pentru măsurarea directă a forțelor de legare, cât și pentru vizualizarea aproape simultană a macromoleculelor care interacționează. Au folosit ca model experimental buretele de mare, Clathria (Microciona) prolifera. Rezultatele obținute au fost publicate în revista Science (vol. 267, pp. 1173-1175, 1995), bucurându-se ulterior de comentarii pozitive în: Microscopy Today (vol. 95-3, p. 6, 1995); La Recherche (vol. 26, p. 496, 1995); FASEB Journal (vol. 10, pp. 598-614, 1996). Până în luna martie 2021 această lucrare a fost citată de 350 de ori (Web of Science Core Collections) în reviste de specialitate prestigioase (Science, Proc Nat Acad Sci USA, FASEB J, J Amer Chem Soc, J Biol Chem, Biochemistry, Langmuir, Biophys J, Physical Reviews și altele). De asemenea, Popescu și Misević au descris și caracterizat parțial o nouă clasă de molecule de adeziune celulară: gliconectine. O parte din rezultatele obținute au fost publicate în revista Nature (vol. 386, pp. 231-232, 1997; 33 de citări în Web of Science Core Collections). Comentarii pozitive au apărut în presa franceză: cotidianul Le Figaro (20 martie 1997, p. 12 - La vie scientifique) a publicat, simultan cu Nature, date despre gliconectine şi la fel revista de popularizare a științei Sciences et Avenir (mai 1997, p.19).
În cei peste 45 de ani de activitate de cercetare științifică a abordat diferite teme (de exemplu: proteinele membranei globulelor roșii umane și difuziunea facilitată a apei, adeziunea celulară și recunoașterea celulară mediate de proteoglicani, microscopia de forță atomică și adeziunea celulară, nanomanipularea macromoleculelor biologice cu ajutorul microscopiei de forță atomică, sinteza de proteine hibride om-bacterie în Escherichia coli, clonarea și exprimarea unor gene de la microorganisme eucariote sau procariote, genotiparea umană, identificarea și caracterizarea elementelor genetice retrotranspozabile etc.), acoperind mai multe domenii științifice: biologie moleculară, biologie celulară, biochimie, biofizică, genetică, paleogenetică, microbiologie, taxonomie și filogenie moleculară, biotehnologie moleculară, nanotehnologie și bionanotehnologie, biologia dezvoltării embrionare, embriologie moleculară, genomică, biomateriale, senzoristică și biosenzoristică.
Astfel, în perioada 1979-2021, Octavian Popescu a publicat: 3 cărți (Electroforeza, Editura tehnică, Bucureşti,184 de pagini, 1988; Electroforeza proteinelor în geluri de poliacrilamidă, Editura tehnică, Bucureşti, 268 de pagini, 1990, ISBN 973-31-0272-5; Dicționar de microbiologie generală și biologie moleculară (în colaborarecu G.Zarnea), Editura Academiei Române, București, 1350 de pagini, 2011, ISBN 978-973-27-2135-3), 18 capitole în cărți (10 în țară și 8 în străinătate), 171 de lucrări științifice (97 în periodice științifice indexate în Web of Science Core Collections - 5 lucrări au peste 100 de citări; 49 în periodice științifice indexate în baze de date internaționale; 25 în volumele unor manifestări științifice: 22 în România și 3 în străinătate) și este co-autor la 6 brevete de invenție. Cele mai importante rezultate ale activității sale științifice au fost publicate în reviste de largă circulaţie ca: Nature, Science, Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, Genome Biology and Evolution, Biosensors and Bioelectronics, Analytical Chemistry, Scientific Reports, Molecular Biology and Evolution, Journal of Biological Chemistry, Journal of Molecular Biology, Biochemistry (USA), European Journal of Immunology, PLoSOne, Thrombosis and Haemostasis, Molecular Pharmacology, Biochimie, Nanotechnology, Nanoscale, Journal of Cellular Biochemistry, Electrophoresis, Journal of Membrane Biology, Muscle&Nerve, FEBS Letters, Biochimica et Biophysica Acta, European Journal of Cell Biology, Journal of Molecular Recognition, Cell Biology International Reports sau au fost prezentate la diferite manifestări științifice naționale și internaționale (145 de conferințe și comunicări științifice:122 în Romania și 23 în străinătate).
Până în luna martie 2021, lucrările sale au fost citate de peste 2200 de ori în reviste cotate de Web of Science Core Collections. Indicele Hirsch este egal cu 23 (24 în Scopus și 27 în Google Academic, unde figurează cu peste 3100 de citări).
În afara activității profesionale menționate mai sus, Octavian Popescu a redescoperit, în perioada petrecută în Franța (1990-1992), în muzeul local din Blain (o comună în departamentul Loire-Atlantique, Franța, în apropiere de Nantes), un vas ceramic pe care este înscris de două ori numele lui Decebal. Vasul, considerat piesă unică în lume, a fost confecționat într-un atelier din sudul Masivului Central (masiv hercinic care ocupă partea central-sudică a Franței), între anii 110 și 120, probabil de un veteran al războaielor daco-romane. A publicat o relatare de o pagină însoțită de fotografii (o fotografie a fost pe coperta a III-a) în numărul pe luna decembrie 1995 al revistei Magazin istoric.
(Prof. Voinea Vasile, Slatina, 08.03.2021).