Născut într-o zi de joi, 13 septembrie 1934, la Slatina, dintr-o mamă de o frumuseţe legendară, dar oarbă din naştere, Spiru Vergulescu a fost adoptat, la vârsta de un an, de fratele mamei, locuitor la Bucureşti. Astfel încât slătineanul de origine şi-a făcut studiile (de la primele clase până la cele din Şcoala Medie Tehnică de Arte Plastice, şi apoi cele de la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu) în Capitală. În 1968 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, secţia pictură. Participarea sa la numeroase expoziţii de rang naţional şi internaţional, personalele deschise în săli prestigioase, dar şi prezenţa lucrărilor sale în numeroase colecţii muzeale sau particulare româneşti sau străine, i-au atras o binemeritată recunoaştere artistică europeană, Spiru Vergulescu fiind considerat de reputaţii critici şi istorici de artă Adrian-Silvan Ionescu, Octavian Barbossa şi Pavel Şuşară, una dintre cele mai autentice şi pregnante personalităţi din câmpul artelor vizuale contemporane. Prietenia şi corespondenţa sa suţinută de-a lungul a zeci de ani cu mult regretatul istoric şi critic literar Mircea Zaciu i-au atras preţuirea oamenilor de litere , care, la rândul lor, i-au recunoscut şi harul scrisului, probat şi în paginile de jurnal publicate în câteva periodice din Slatina.
Vocaţia pentru artă şi generoasa deschidere către ceilalţi i-au adus în 1993 titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Slatina. Revenirea în oraşul natal a fost marcată de donaţia a 50 de tablouri ( uleiuri pe pânză, multe dintre ele inspirate de casele vechi, clădiri de patrimoniu din teritoriul pe care muzeografii slătineni l-au supranumit Slatina amintirilor). Vocaţia de ctitor a lui Spiru Vergulescu a atras în cercul ei magic oameni de cultură slătineni (se cuvin amintiţi aici, în primul rând: dna Aurelia Grosu, şefă de secţie la Muzeul Judeţean Olt, dl Laurenţiu Guţică-Florescu, directorul instituţiei, pictorul Nicolae Truţă şi mulţi alţii). Ei au pornit cu entuziasm şi dăruire împreună ctitorind Galeria de Artă Românească a muzeului slătinean, pe care tot împreună au botezat-o cu numele altui remarcabil artist născut pe plaiurile judeţului Olt, Ion Popescu-Negreni. Simultan, Spiru Vergulescu şi-a reconstituit casa părintească şi, alături de ea, a înălţat din resurse financiare proprii Casa de Lemn, care servea drept atelier şi locuinţă de vară artistului şi dnei Gunka Vergulescu, muziciana oarbă care i-a fost de la logodnă şi până la pragul către eternitate mereu alături cu fapta, cu gândul, cu sufletul.
Casa părintească a devenit Casa-muzeu Gunka şi Spiru Vergulescu, fiind înzestrată de cei doi artişti cu tablouri, instrumente muzicale de preţ, podoabele de argint, de mare valoare artistică, moştenite de dna Gunka, din moşi-strămoşii săi bulgari, obiecte de mobilier. Au trecut însă câţiva ani în care bătrânul artist şi-a măcinat nervii şi sănătatea, bătând în uşile unor oameni politici slătineni cu funcţii în autorităţile municipale şi judeţene, încercând să-i convingă să primească aşa cum se cuvine moştenirea inestimabilă sub aspect material şi spiritual pe care îşi dorea s-o lase comunităţii în care se născuse şi unde a revenit la anii senectuţii, pentru a-şi redescoperi rădăcinile şi a le adăpa cu prinosul harului şi sufletului săi.
I s-au făcut promisiuni care n-au fost nicicând onorate de cei care le-au făcut, astfel încât tensiunea şi zbaterile în care şi-a măcinat ultimii ani ai vieţii i-au provocat un triplu accident cerebral, în iulie-august 2004, artistul nemaiapucând să-şi vadă cu ochii proprii marea expoziţie retrospectivă organizată de şi găzduită de Muzeul de Artă din Craiova în august-septembrie 2004. Aproape trei ani, înconjurat de prieteni, având-o alături pe doamna vieţii sale, Gunka, artistul a supravieţuit destinului trupului său de ţărână, conturând în aer cu mîna noi şi noi tablouri pe care să le lase moştenire celor care preţuiesc arta de înaltă ţinută.
Visul său şi-a găsit împlinirea prin eforturile eroice, am putea spune, pe drept cuvânt, ale doamnei Aurelia Grosu şi ale celorlalţi slătineni care l-au iubit cu adevărat pe maestru şi care au aflat în tânărul primar al Slatinei, Darius Bogdan Vâlcov, omul dăruit, la rândul său, cu vocaţia înţelegerii şi a ctitoririi, astfel încât, în baza Hotărârii Consiliului Local nr 273 din 15 decembrie 2005, Casa –muzeu Gunka şi Spiru Vergulescu a intrat în patrimoniul municipalităţii, care a amenajat-o, a înzestrat-o cu paznicii necesari şi a inaugurat-o joi, 13 septembrie 2006, în chiar ziua în care maestrul împliniea 72 de ani.
Maestrul Spiru Vergulescu s-a stins la mijlocul lui aprilie 2007, după ce, cu doar un an înainte, lăsa moştenire Slatinei casa părintească din strada Livezi, cu pânze pictate şi cu o serie de alte obiecte vechi, de familie, de mare preţ.
Și-a înălţat sufletul şi mintea către cele sfinte, conducându-şi prin aerul primăverii trupul de ţărână către Cimitirul Mănăstirii Cernica, să se odihnească.
Locuinţa a fost transformată într-un muzeu care poartă numele artistului şi al soţiei sale, Gunka Vergulescu, şi ea stinsă din viaţă la 4 martie 2012. Spiru Vergulescu este una dintre cele mai pregnante personalităţi ale artei plastice româneşti din ultimul secol. Vergulescu a lăsat în urma sa mii de tablouri.
Tema predilectă a picturilor sale a fost spaţiul citadin. A imortalizat pe pânză străzi şi clădiri din foarte multe oraşe ale României. Slatina nu lipseşte din lucrările sale, în special centrul istoric, Dealul Grădiştea, biserici, străzi, case.
Despre pictorul Spiru Vergulescu, criticul Radu Ionescu spunea: „O expoziţie Spiru Vergulescu este un eveniment pentru că artistul are o personalitate aparte, deosebită de a celorlalţi artişti de la noi”, în timp ce Mircea Zaciu creionează tabloul artistului „Spiru Vergulescu ne învaţă cu arta lui rafinată să vedem, să înţelegem, să iubim şi să salvăm frumuseţea citadină”.
Ioana Dinulescu, Adevărul de Slatina, 14 nov., 2013.